Cum experiemntează un copil începutul perioadei de plasament? Înțelegerea perioadei de tranziție

Când copilul sosește în familia adoptivă pe care ați pregătit-o, probabil că abia așteptați să vă folosiți toate abilitățile pentru a-l ajuta pe acesta să se acomodeze cu noua familie.
 

Este important să realizați că este mult mai dificil pentru copil să ajungă în familia adoptivă, decât este pentru familie: poate că s-au petrecut evenimente haotice și confuze, mai ales în cazul în care copilul a fost luat de lângă părinții lui împotriva voinței lor. Chiar dacă acești copii au fost bine pregătit, fiind acum în plasament reprezintă o experiență dificilă pentru ei, iar aceștia au nevoie de mult timp pentru a se acomoda, înainte să înceapă să se simtă în siguranță în familia adoptivă.  


Paradoxul: în același timp îți pierzi familia și cunoști o alta


Aceasta este o poveste tipică a uni copil de 10 ani aflat în plasament despre cum s-a simțit în primul an după ce a fost dată în îngrijire. Atunci avea 6 ani:
 

Nu mi-au plăcut deloc (familia adoptivă) deși erau buni cu mine, doar pentru că nu îi cunoșteam. Îmi era dor de mama și de prietenii mei, iar, de fiecare dată când părinții adoptivi erau drăguți cu mine, îmi aminteam de mama. Credeam că sunt un copil foarte rău, din moment ce m-au luat de lângă ea. Camera era nouă, iar casa lor mirosea altfel și nu-mi plăcea. Mi-a fost foarte frică la început și plângeam mult când nu mă vedea nimeni, iar o dată am încercat să fug, dar nu am găsit autobuzul potrivit, așa că m-am întors. De fiecare dată când îmi ofereu ceva, credeam că era un lucru pe care mama nu și-l putea permite și de aceea m-au luat de lângă ea, așa că începeam să țip la ei că erau plătiți să aibă grijă de mine și că, de fapt, nu mă plăceau deloc. Se întristau foarte tare, iar eu mă simțeam vinovată deoarece s-au întristat din cauza mea, dar eram atât de furioasă că m-au luat de lângă mama. Îmi era teamă că, dacă ar începe să-mi placă de ei, mama s-ar supăra foarte tare pe mine. Credeam că mama și prietenii mei au uitat de mine, așa că am fost foarte fericită când (părinții adoptivi) m-au dus să-mi văd vechea casă și m-au ajutat să le scriu prietenilor mei. Acum știu că ei mă plac cu adevărat, iar uneori vorbim despre cât de rău m-am purtat cînd am început să locuiesc aici și ne amuzăm pe tema asta…

 
Această istorioară arată cum copilul, care este pentru prima dată plasat într-o familie adoptivă, se află într-o stare de alarmă, tristețe și confuzie, în timp ce încearcă să se obișnuiască cu noul mediu. Copilul se află cu adevărat într-o situație paradoxală de criză – tocmai a pierdut persoane importante din viața lui, iar în mijlocul acestei situații, trebuie să facă față și oamenilor care vor să-i devină părinți și să se apropie de el. Imaginați-vă că ați fost dat afară din serviciu, fără nicio explicație, iar în timp ce plecați vă întâlniți cu 2 persoane foarte optimiste care vor să vă ofere exact aceeași slujbă – ați avea încredere în ei? Probabil că nu…
 

În sesiunile următoare („Cum să transformăm pierderea în reziliență” și „Cine sunt eu?”), veți învăța foarte multe despre atașament și despre modul în care copii reacționează la pierederea cuiva drag. Temele acestei sesiuni vă vor pregăti să faceți față, de la început, la primele reacții ale copilului pe perioada tranziției de la îngrijitorii anteriori la faptul că este acum în grija dv.