Introducerea procesului dumneavoastră de învățare și dezvoltare

Introducere
Acest program de formare a fost redactat și testat de către oameni ca dumneavoastră, în activități cotidiene:
asistenți maternali din 5 tări care lucrează cu copii aflați în plasament.
Programul se bazează și pe multe rezultate științifice, pe studii de psihologie a dezvoltării copilului, iar aceste cunoștințe au stat la baza unor sfaturi practice, demonstrații video, a unor servicii de îngrijire de calitate, sugestii și activitați practice.
 

Veți lucra cu sesiunile în ordine, pentru a învăța din materialele și teoria prezentate în cadrul programului.
 

La finalul fiecărei sesiuni, veți decide în ce fel veți pune în practică ce ați învățat în cadrul sesiunii respective.
Tot ce veți învăța va fi util doar dacă veți folosi aceste informații și sugestii în activitatea zilnică, și doar dacă veți planifica modul în care să vă modificați activitatea de părinte adoptivi/asistent maternal, pe măsură ce înaintați cu programul.


Tema sesiunii

În această primă sesiune vi se va prezenta Fișa de evaluare, ideile ce stau la baza progamului de formare și conținutul acestuia și modul în care veți lucra cu aceste sesiuni. De asemena, vi se va prezenta un model de interviu pe care îl puteți aplica soțului/soției sau superiorilor dumneavoastră, pentru a înțelege cât de multe cunoștințe importante dețineți deja, din viața personală – cunoștințe foarte utile și în munca dumneavoastră de asistent maternal.
Veți înțelege ce se așteaptă de la dumneavoastră în timp ce învățați, în cadrul programului, teoria îngrijirii profesionale a copilului, modul în care dumneavoastră și supraveghetorul dumneavoastră/asistentul social vă puteți sprijini reciproc, cât timp folosiți acest program.
 
Nu uitați: „Supraveghetorul” este persoana care are sarcina de a discuta regulat cu dumneavoastră despre munca de asistent maternal/părinte adoptiv, de a vă da sfaturi sau de a vă ajuta. „Asistentul social” este persoana ce reprezintă autoritatea oficială care administrează legal deciziile cu privire la copil (unde ar trebui plasat, în ce măsură va fi permis contactul cu părinții biologici, etc).
 

Obiectivul sesiunii

  • Să înțelegeți cum se lucrează cu programul, cu sesiunile și între sesiuni.
  • Să înțelegeți modul în care propria experiență de viață vă poate oferi cunoștințe profesionale importante în munca de asistent maternal.
  • Să vă familiarizați cu Fișa de evaluare.