foster.fairstartedu.us

CE CUNOȘTINȚE PROFESIONALE DEȚINEȚI?

 
Care sunt așteptările și sarcinile unui copil care ajunge la pubertate și devine adolescent?
 
Vă rugăm să reflectați asupra acestor întrebări – dețineți cunoștințe profesionale importante din adolescența dv.:

1. Cum ați experimentat personal trecerea de la copilărie la adolescență?
2. Cum s-au schimbat relațiile cu semenii dv?
3. Cum ați experimentat schimările fizice ale organismului dv?
4. Cum ați experimentat stările emoționale (frică, rușine,mânie,bucurie etc)?
5. Ce anume vă facea să vă simțiți jenat sau rușinat?
6. Cum vi s-au schimbat părerile, comportamentul și atitudinea față de părinții/îngrijitorii dv?
7. Ce au făcut părinții și ceilalți adulți pentru a vă ajuta – ce anume au făcut ce nu v-a ajutat deloc?
8. Aveați dileme dacă să rămâneți loiali părinților dv sau să duceți o viață independentă? Vă rugăm să descrieți situațile dificile.
9. Ca și concluzie: ce a fost cel mai dificil pt dv ca adolescent, și cum credeți că trebuie să se poarte îngrijitorii profesioniști pentru a-i ajuta pe adolescenți?

 
Vă rugăm să notați aceste idei privind competențele și experiențele dv pentru a le folosi în a-l ajuta pe copilul aflat în grija dv.
 

DEZVOLTARE GENERALĂ ȘI SARCINI CÂND LUCRĂM CU ADOLESCENȚII

 
În general adolescența unui copil dintr-o familie de plasament este asemănătoare cu cea a altor adolescenți, dar, din cauza mediului nesigur de mai demult, perioada adolescenței poate fi foarte dificilă iar emoțiile pot deveni chiar mai intense decât de obicei. În această perioadă atașamentul este inversat: cum pot detașarea și separarea să se producă într-o manieră pozitivă pentru a se atinge stadiul de independență adultă și educație?
 
Copiii care au fost expuși de mici abuzului și deprivării, experimentează adeseori declanșarea timpurie a pubertății(probabil e un mechanism de supraviețuire), în cazul unora chiar de la vârsta de 8-10 ani.
 

Diverse cercetări arată că relațiile intime cu îngrijitorii pot reprezenta o provocare emoțională pentru tănăra persoană, dacă aceasta a avut o viață grea de mic. Aceasta este o vârstă la care intimitatea și apropierea pot reprezenta o provocare, iar în multe cazuri diverse conflicte pot duce la întreruperea perioadei de plasament: pot apărea conflicte și certuri serioase, e posibil ca tânăra persoană să fugă de acasă, să se izoleze, să refuze să asculte sau să fie rezonabilă etc. Foarte mult depinde de cât de solidă este legătura ce s-a format, înainte de adolescență, între copil și familia de plasament. Dacă ați crescut copilul de mic, până la pubertate, și dacă relația devine prea dificilă pentru ca el să continue să stea cu familia, ar trebui să priviți acest fapt ca pe ceva ce se întâmplă uneori în plasament.Tinerii care sunt foarte interesați de intimitate au, de fapt, mai puține probleme în a coopera cu îngrijitorii profesioniști de care nu sunt foarte apropiați.
 

La pubertate tinerii trebuie să-și formeze un sine nou și independent, de obicei cu treceri de la o dependență și încredere copilărești, la tentative de a deveni independent, distanțându-se de cei care îi îngrijesc. Foarte des tinerii vor simți nevoia de-și revedea părinții biologici și rudele pentru a-și clarifica ce e iluzie și ce e realitate.
 
Pentru adolescenți devine mult mai important să se identifice cu semenii lor, decât să se identifice cu cei care îi îngrijesc. Apar tot felul de probleme de genul: „La ce oră trebuie să fiu acasă seara – pot să merg la această perecere – pot să-mi pun cercei? etc. Cercetările în domeniu arată că tinerii aflați în plasament pot avea probleme serioase în a-și urma semenii: asistenților maternali le este teamă adeseori (de obicei pe bună dreptate) de ce se poate întâmpla dacă, de ex. le permit tinerilor să meargă la petrecerea unui coleg de clasă. Din acest motiv ei tind să fie mai stricți decât părinții obișnuiți, iar acest lucru devine o problemă majoră pentru tineri.
 
Nu există soluții ușoare în cazul acestor probleme, dar anumite metode profesioniste pot ajuta totuși.