Comportamentul de ataşament nesigut și ambivalent

Dacă un bebeluş sau un copil mic are parte de îngrijitori imprevizibili, care îl ceartă sau mustră frecvent, iar în momentul următor manifestă puternice emoţii pozitive sau negative, copilul poate dezvolta o strategie de ataşament ambivalentă. Copilul este blocat între a căuta atenție şi a-i fi foarte frică de îngrijitorul imprevizibil.
 

Acest model este frecvent observat la copii: dacă primii îngrijitori au suferit, la rândul lor, pierderi severe a îngrijitorilor importanţi din propria lor copilărie, dacă există frecvent conflicte sau violenţă între îngrijitori sau dacă îngrijitorul suferă de o boală psihică. În toate aceste cazuri, comportamentul îngrijitorului este imprevizibil față de copil.
 

  • Copilul se va agăţa în permanenţă de îngrijitor, va fi nesatisfăcut şi greu de alinat.
    • Nu se va simţi suficient de în siguranţă pentru a începe să se joace şi va fi obsedat de frica de separare.
    • Va încerca să îl controleze pe îngrijitor şi să „preia conducerea”.
  • Copiii mai mari vor fi foarte anxioşi în legătură cu ce fac sau gândesc ceilalţi, în mod negativ. („ei nu mă plac”, „tu eşti supărat pe mine” ).
  • La un moment dat copilul va încerca să îi controleze pe ceilalţi, va încerca să „fie părinte” pentru alţi copii într-o manieră extrem de exigentă, iar în momentul următor, copilul se va plânge de faptul că este bolnav, greşit înţeles sau că nu-l înţelege nimeni. El va încerca să vă influențeze toate deciziile şi să negocieze orice condiţii.
  • Nu va avea prietenii liniștite cu multe persoane de vârsta sa, însă va încerca să monopolizeze o singură prietenie („Doar tu eşti prietenul meu, dacă vorbeşti cu alţii înseamnă că m-ai trădat”).
  • În cazuri extreme, copilul poate fi violent, încercând să îi facă pe ceilalţi copii să se supună la lucruri sau activităţi pe care aceştia nu doresc să le efectueze sau care nu le plac, cum ar fi abuzul sexual sau activităţi violente.
  • Copilul va căuta atenţia, dar în acelaşi timp îi vor displăcea, îi va urî sau îi va critica în mod constant pe îngrijitori. El va încerca să îi divizeze pe îngrijitori („Doar pe tine te plac, pe ea o urăsc”).
  • Copilul este concentrat în permanenţă pe aspectele negative ale unei relații şi încearcă să evite sau să critice orice sarcină.

 


Îngrijirea specializată a copiilor cu comportament ambivalent

Atunci când bebeluşul are nevoie de îngrijire – şi în acelaşi timp îi este foarte frică de îngrijitori – apropierea şi încrederea devine o problemă şi reglarea disonanţei emoţionale şi apropierea devine o a doua problemă. Aceşti copii suferă mult, iar dumneavoastră trebuie să vă concentraţi eforturile spre a-i face să se simtă în siguranţă:
 

  • Fiţi înţelegători, dar în acelaşi timp fermi. Nu îl pedepsiţi pe copil, insistaţi cu calm asupra cererilor şi condiţiilor dumneavoastră.
  • Luaţi deciziile pe care copilul nu le poate lua.
  • Ajutaţi-l pe copil să se concentreze asupra sarcinii: „Acum citim, nu facem nimic altceva în următoarele 10 minute”.
  • Alcătuiţi programe rezonabile, care să cuprindă activităţi scurte şi repetaţi-le în fiecare zi.
  • Atunci când copilul vă acuză sau învinovăţeşte, fiţi calm şi înţelegător, însă nu vă negociaţi deciziile. Dacă îi cereți copilului sa facă ceva, asiguraţi-vă că nu cedaţi sau începeţi să vă certaţi privind pretențiile dumneavoastră.
  • Atunci când copilul dramatizează, ajutaţi-l să îşi recapete echilibrul „Spui că vrei să mori pentru că nu te place nimeni – ei bine, acum eşti puţin trist şi nervos dar se va încheia totul în câteva momente – chiar dacă tu nu crezi asta acum”.
  • Încercaţi să observaţi şi să vorbiţi cu colegii dumneavoastră despre momentele în care copilul vă irită sau vă face să deveniţi ambivalent. Încercaţi să fiţi obiectiv atunci când priviţi copilul pentru a fi calm, stabil, înţelegător şi ferm.

 


ÎNTREBĂRI ASUPRA CĂRORA SĂ REFLECTAȚI


  • Există copii în grija dumneavoastră care au un astfel de comportament?
  • Cum reacționați atunci când copilul se ceartă, se poartă urât cu ceilalţi sau vă acuză de ceva?
  • Vă amintiţi de cineva din familie/prieteni care să fi avut un astfel de comportament?
  • Ce anume este dificil pentru dumneavoastră atunci când trebuie să răspundeţi comportamentului ambivalent al unor copii?