Introducerea Temei B: Lucrând cu „baza sigură” a copilului şi sprijinind comportamentul de explorare

Atâta timp cât sistemul de atașament este activ, bebelușul își va folosi întreaga energie pentru a-și căuta îngrijitorul și pentru a evita astfel separarea, iar acest lucru este foarte obositor pentru copil. Pe de altă parte, toți copiii trebuie să experimenteze separarea – îngrijitorii si părinții trebuie să facă și alte lucruri. Cum îi învățăm pe copii sa nu le fie prea frica atunci cand sunt separați?
 
Îngrijitorul învață copilul cum sa reacționeze fără  teamă în momentul separării, făcând următoarele două lucruri:
 

  • Îngrijitorul învață treptat copilul să accepte separarea, astfel încât acesta să nu intre în panică.

De exemplu, îngrijitorul pune copilul la culcare, se îndepărtează, bebelușul plânge, îngrijitorul merge înapoi și îl liniștește. Data următoare, durata separării este un pic mai lungă și așa mai departe. Puteți observa acest lucru în grădinițe, dimineața și în orice moment în care un părinte se desparte de copil. În cele din urmă copilului nu îi mai este frică atunci când mama pleacă. Dacă ea pleacă brusc sau îl ceartă, iar apoi pleacă, atunci copilul va continua să plângă și să intre în panică.
 

  • Îngrijitorul îl învață pe copil să-și aminteasca de el atunci când nu este în raza vizuala a copilului.

 
De exemplu,  vă puteți juca „De-a v-ati ascunselea” sau „cucu-bau” cu copilul. Îngrijitorul are un comportament comic și se ascunde în spatele unei uși pentru o scurtă perioadă de timp, apoi reapare, înainte să se sperie copilul. În acest fel, copilul învață că „el este acolo, chiar și atunci când nu-l poate vedea”. Acest lucru îl ajută pe copil să se simtă în siguranță, chiar dacă îngrijitorul dispare pentru o vreme.
 
Ca profesionist, ar trebui sa stați cu copilul/bebelușul și să folosiţi aceste doua metode de a obișnui copilul cu separările liniștite.