În primele 15 minute (sau în cât timp e nevoie), discutaţi despre ce aţi făcut între sesiunile 4 şi 5:

  • Am reusit sa facem ce ne-am planificat?
  • Ce am învăţat de pe urma realizarii a ceea ce ne-am planificat?
  • Ce a fost uşor/greu de realizat?
  • Ce putem face mai bine data viitoare când lucrăm între sesiuni?
ses5_foster_intro
Stilul de îngrijire şi dezvoltarea creierului la bebeluşi şi copii mici

Competenţe ce vor fi puse în practică
  • Înţelegerea descoperirilor ştiinţifice legate de efectele pozitive ale contactului şi stimulării timpurii.
  • Planificarea programului de stimulare fizică în cadrul practicilor zilnice şi modul în care acest lucru sprijină dezvoltarea creierului, mai ales la copiii in vârstă de până la un an.

Tema sesiunii
În cadrul acestei sesiuni, veţi învăţa să înţelegeţi importanţa contactului fizic şi a stimulării pentru funcţionarea şi pentru dezvoltarea timpurie a creierului.Veţi primi sugestii de practici şi rutină zilnică ce stimuleaza activitatea creierului.
De asemenea, veţi primi sugestii privind stimularea bebeluşilor nascuti prematur sau mai putin dezvoltati.
Obiectivul sesiunii
Obiectivul sesiunii este acela de a înţelege importanţa stimulării fizice timpurii şi modul în care stimularea produce activitate cerebrală. În creierul noului născut, activitatea cerebrală este scăzută şi instabilă, doar stimularea fizică poate activa creierul şi-l poate face să se dezvolte.
 

Lipsa stimulării fizice şi a activităţii este foarte periculoasă, mai ales pentru bebeluşi sau pentru copiii mici: ea afectează creşterea, rata de supravieţuire, apetitul şi digestia, somnul, sistemul de apărare al organismului împotriva infecţiilor şi activarea sistemului de ataşament, după naştere.
 

Folosind aceste înformații, veţi învăţa o serie de practici curente care pot face parte din rutină şi veţi discuta şi planifica modul în care aceste practici pot ajunge să facă parte din viaţa de zi cu zi a familiei dumneavoastră adoptive.