Română
Copiii orfani reprezintă o grupă cu risc crescut de a dezvolta modele de ataşament ostile sau nesigure. Ei prezintă o pierdere a contactului cu părinţii biologici, multe schimbări în ceea ce priveşte îngrijitorii şi, de cele mai multe ori, multe schimbări de îngrijitori în timpul zilei. De asemenea, ei au fost adesea expuşi la abuzuri sau privațiuni, înainte de intrarea în instituţie sau în familia de asistenţi maternali (pentru mai multe informaţii privind tratamentul, vă rugăm să vizitaţi www.attachment-disorder.net (carte despre tratament tradusă în multe limbi)).
Ce puteţi face pentru aceşti copii în practica dumneavoastră profesională şi la ce rezultate vă puteţi aştepta?
Acest fapt depinde mult de vârsta la care copilul a fost plasat în îngrijire profesională.
Studii (vă rugăm vizitaţi http://www.psych.udel.edu/people/detail/mary dozier/, şi altele) privind copiii aflaţi în plasament arată că, în cazul în care copilul este mai mic de 20 de luni în momentul plasării, îşi va schimba modelul de ataşament în funcție de cel al îngrijitorului specializat, cu condiția ca aceasta să îl îngrijească pe copil majoritatea timpului în afara programului de somn. Aşadar, dacă manifestați un comportament de îngrijire securizant, copilul poate adopta un ataşament sănătos.
În cazul copiilor mai mari pe care îi primiţi în grijă, este mai dificil să faceţi schimbări în comportamentul de ataşament, aşadar trebuie să aveţi mai multă răbdare şi să acceptaţi, într-o oarecare măsură, faptul că acest copil necesită ajutor suplimentar pentru a putea funcţiona.
(for further knowledge see some of the publications by Mary Dozier, Delaware University at www.psych.udel.edu/people/detail/mary_dozier)