Comportamentul de ataşament nesigur și de evitare
Dacă un bebeluş sau un copil mic are îngrijitori ce nu sunt foarte accesibili, sunt foarte exigenţi şi nu sunt afectuoşi cu copiii, el poate răspunde îngrijitorului şi altor persoane importante dezvoltând un comportament de evitare. El poate încerca să fie o persoană „adultă” sau „să fie propriul său părinte”.
 

  • Bebeluşul nu va reacţiona plângând sau fiind trist atunci când îngrijitorul pleacă.
  • Va fi extrem de absorbit de jucării sau de o anumită activitate, şi nu îl va contacta pe îngrijitor atunci când acesta se întoarce, ci îl va ignora.
  • Copiii mai mari şi tinerii: nu vor cere ajutor sau îngrijire, nici măcar când vor avea nevoie de ele.
  • Vor încerca să îşi controleze sentimentele şi nu vor arăta clar ceea ce simt.
  • Vor încerca să își rezolve singuri problemele, mult prea devreme în stadiul lor de dezvoltare.
  • Vor avea probleme în a-şi aduce aminte sau discuta despre evenimente triste sau dificile, cum ar fi separarea şi pierderea.
  • Vor preţui independenţa, nu îşi vor arăta emoţiile şi nu vor vorbi despre ele.
  • Vor părea adesea cinici, stresaţi, deconectaţi emoţional şi vor spune lucruri precum „Cui îi pasă?”, „Nu poţi avea încredere în adulţi”, etc. Tind mereu să fie și să prefere să se simtă singuri.
  • Par adesea singuri şi trişti, dar refuză să vorbească despre asta.

 
Copiii cu un comportament evitant, încearcă să depăşească pierderea şi lipsa afecțiunii, renunţând la căutarea acesteia şi ataşându-se în schimb mai mult de lucruri în loc de oameni(cum ar fi un ursuleţ de pluş sau o anumită activitate), pentru a-și putea crea un sentiment de securitate.
 
De fapt, copiii cu comportament de evitare au o nevoie puternică de afecțiune, însă au învăţat să îşi suprime această nevoie, datorită faptului că primii îngrijitori au fost prea exigenţi, insensibili şi nedisponibili. Asta înseamnă că aceşti copii sunt frecvent greşit înţeleşi ca fiind „distanți” şi uitaţi, deoarece nu caută atenţia şi ajutorul îngrijitorului în timpul programului.
 
Îngrijirea specializată a copiilor cu un comportament evitant
În cazul copiilor care tind să evite atenția și afecțiunea, câteva dintre dimensiunile sigure ale îngrijitorului sunt esențiale:
 

  • Oferiţi copilului îngrijire de fiecare dată când observaţi că are nevoie de așa ceva – luaţi iniţiative de îngrijire chiar şi când copilul nu cere ajutorul sau vrea să fie singur.
  • Arătaţi întotdeauna că sunteţi accesibil şi dispus să fiţi atenţi la copil sau să vorbiţi cu el.
  • Arătaţi-vă emoţiile şi „traduceţi” ceea ce credeţi că simte copilul cu propriile dumneavoastră cuvinte. De exemplu: „O, doamne, ai căzut – cred că te doare tare – vino aici şi stai cu mine puţin”.
  • Insistaţi şi aveţi răbdare – copilul are nevoie de dumneavoastră, dar îi este frică să îşi arate nevoile.
  • Utilizaţi contactul indirect: poate fi foarte dificil pentru copil să vorbească despre lucruri personale, dar este frecvent interesat şi atras de obiecte. De exemplu, puteţi privi un obiect interesant cum ar fi ursuleţul de pluş al copilului sau un desen şi puteţi discuta cu copilul despre „cum se simte ursuleţul” sau despre ce fac, gândesc sau simt persoanele şi obiectele din desen. Copilul va vorbi astfel despre sine „prin intermediul lucrului” faţă de care sunteţi amândoi interesaţi.

 
ÎNTREBĂRI ASUPRA CĂRORA SĂ REFLECTAȚI

  • Există copii în grija dumneavoastră care au un astfel de comportament?
  • Cum reacționaţi atunci când copiii evită interesul şi recunoaşterea din partea îngrijitorilor?
  • Vă amintiţi de cineva din familie/prieteni care să fi avut un astfel de comportament?
  • Ce anume este dificil pentru dumneavoastră când trebuie să răspundeţi unor copii cu comportament evitant?

 
Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10