foster.fairstartedu.us

Introducerea Temei B: Dimensiunile comportamentului îngrijitorului care conferă siguranţă copilului

Îngrijitorii răspund adesea când copiii simt nevoia de contact. De asemenea, ei iniţiază contactul şi stimulează copilul. Folosesc o voce melodioasă şi expresii faciale clare pentru a le arăta copiilor ce simt. Ei vorbesc cu copilul şi încearcă să stabilească un contact vizual cu acesta.

Îngrijitorii sunt sensibili la sentimentele copiilor. Ei au sarcini de îndeplinit (hrănesc bebeluşul/ copilul, îl îmbracă, îi cântă cântece sau fac alte activităţi cu el), dar „citesc” sentimentele copiilor şi îşi îndeplinesc sarcinile într-o manieră flexibilă: când copilul e trist, îngrijitorul îl alină atunci când îl încalţă; când copilul este vesel, încălţatul devine o joacă etc. Faptul că sunt sensibili înseamnă că nu urmaţi reguli stricte, îl motivaţi pe copil „înţelegând cum se simte în acel moment şi acţionând ca atare”.

Îngrijitorii sunt foarte accesibili, copilul poate ajunge foarte uşor la el, când are nevoie. Toţi copiii caută alinare, protecţie, afecțiune, de la îngrijitorii adulţi. Faptul că sunt accesibili înseamnă că unui copil i se acordă facil afecțiunea şi atenţia îngrijitorului atunci când are nevoie de ele. Ajutorul acordat copilului nu e condiţionat de absolut nimic altceva decât de nevoia copilului, iar copilul nu trebuie să aştepte prea mult pentru a primi acest ajutor.

Când copilul este furios, trist sau disperat, îngrijitorul înţelege ce simte copilul, dar nu îi „imită” sentimentele. Chiar şi atunci când copilul este entuziasmat sau furios, îngrijitorul nu devine la rându-i entuziasmat sau furios, ci rămâne calm. Îngrijitorul nu ceartă şi nu pedepseşte copilul. El poate fi ferm, dar nu simte mânia pe care o simte copilul şi vorbeşte cu acesta calm şi cu amabilitate. Copilul va deveni şi mai nesigur pe el dacă şi îngrijitorul se enervează odată cu el.

Îngrijitorii sunt interesaţi de ceea ce simte şi gândeşte copilul şi ei încearcă să oglindească sentimentele şi gândurile copilului. Chiar înainte ca un copil să înțeleagă sensul cuvintelor, îngrijitorii vorbesc cu acesta, în timp ce lucrează, despre ce ar putea simţi sau gândi copilul. De exemplu, când copilul se uită la îngrijitor, acesta i-ar putea spune: „Te uiţi la mine acum. Ce drăguţ! Cred că eşti vesel, nu ?” Sau când îi schimbă copilului scutecul, îngrijitorul îi poate spune acestuia: „E aşa de bine să ai un scutec curat. Pot să văd că eşti fericit acum!” În acest fel, bebeluşul învaţă să înţeleagă cum e conectat limbajul de sentimente şi învaţă cum să se înţeleagă pe sine şi pe ceilalţi.

Dacă ne uităm la o zi normală din viaţa unui îngrijitor:În ce activităţi sunteți mai atenţi cum reacţionați când un copil vrea sa interacționeze cu dv?
 
Contactul reciproc: Aveți zilnic activităţi în care acordați o atenţie deosebită contactului reciproc dintre îngrijitor şi alți copii (cântece, jocuri) ? Cum putem avea activităţi de contact reciproc cu bebeluşii, în timp ce efectuăm sarcini practice ?
 
Suntem sensibili :Gândiţi-vă la o sarcină zilnică şi cum reacţionează un copil anume la ceva ce trebuie să facă (să mănânce, să se îmbrace etc). Care e cea mai bună cale de a motiva acest copil să îndeplinească sarcina ? Cum puteţi avea o atitudine sensibilă faţă de copil – care dintre comportamentele îngrijitorilor are cele mai bune rezultate?
 
Suntem accesibili:Dacă un copil are nevoie de atenţia sau ajutorul nostru (îi este teamă, nu se simte în siguranţă, e nefericit, îl doare ceva), cât are de aşteptat înainte să-l ajutăm? Îngrijitorul nu pretinde un anumit tip de comportament din partea copilului, pentru a-i acorda ajutor. Primeşti ajutor pur și simplu dacă ai nevoie de el. Dacă sunt mulţi copii şi puţini îngrijitori, cum putem depăşi problema, ca să fim cât mai accesibili?
 
Fiți empatic, dar nu îi imitaţi comportamentul copilului: Atunci când copilul nu se simte confortabil, este nervos, se ceartă în permanenţă, este iritat sau are crize de comportament: Cum ne afectează comportamentul copilului şi cum reacţionăm? Cum putem fi atenţi la ce se întâmplă şi să rămânem calmi, fermi şi amabili, chiar şi atunci când copilul nu este raţional sau prea entuziasmat? Cum putem avea o grijă specială să nu reacționăm exact ca acești copii?
 
Reflectăm sentimentele şi gândurile copilului  Cum putem vorbi cu copiii, când lucrăm cu ei? De exemplu: Când avem de îndeplinit o sarcină cu copilul, vorbim şi despre ce vedem că se întâmplă cu copilul: „Acum te vei juca cu jucăria asta – văd că ţi-e puţin frică de ea, pentru că n-ai mai văzut-o niciodată – nu e nicio problemă – să ne uităm la ea împreună” sau „ Acum bei din biberon, îţi este foarte foame. E plăcut să mănânci. Asta te face fericit, nu-i aşa?”
 

• Reflectați asupra modului în modul în care puteţi îmbunătăţi relaţionarea cu copilul (contact reciproc, sensibilitate etc.)
• Găsiţi exemple din activităţile zilnice şi discutaţi despre îmbunătăţirea muncii de relaţionare.
• Discutaţi mai ales despre problemele care pot apărea în încercarea de a îmbunătăţi munca de relaţionare („suntem prea ocupaţi, e greu să faci ceva nou, sunt aşa de mulţi copii şi aşa de puţini îngrijitori”) şi să discutaţi despre cum pot fi rezolvate unele dintre aceste probleme.
• Reflectați asupra modului în care atitudinile negative din trecut pot să vă împiedice să aveţi un comportament care să-i creeze copilului senzaţia de siguranţă:
  • “Părinţii mei mă certau mereu. Cum pot evita să fac şi eu asta la muncă ?”
  • “Ca profesionist, nu trebuie să te implici în relaţia cu copiii”
  • “Nu avem timpul şi energia pentru a face toate aceste lucruri”
  • “Dacă aceşti copii încep să se ataşeze de mine, se vor întrista când eu plec şi mă voi întrista şi eu”

 
Aceste atitudini au o doză de adevăr, dar ar trebui să renunţaţi la ele, deoarece nu sunt benefice privind dezvoltarea copilului. Da, dacă părinţii dumneavoastră nu v-au îngrijit bine, trebuie să exersaţi cum să fiţi un bun îngrijitor, dar puteţi face asta. Dacă aveţi relaţii personale cu copiii şi îi lăsaţi să se ataşeze de dumneavoastră, acest lucru face parte din munca dumneavoastră. Copiii se vor întrista când plecaţi, dacă le permiteţi să se ataşeze, dar asta face parte din viaţă şi e mai bine pentru ei decât să nu înveţe niciodată cum să aibă o relaţie personală cu un îngrijitor. Când lucraţi cu orfanii, reprezentați şi „o figură de ataşament parental”.