foster.fairstartedu.us

Copiii își exteriorizează suferința și reacționează diferit, în funcție de vârsta la care aceștia au fost despărțiți de părinții lor și dați în îngrijire. De asemenea, ei au moduri diferite de a face față suferinței. Se spune despre pierderea unui părinte că „timpul va rezolva problema”. Se întâmplă astfel, doar în cazul copiilor care au fost despărțiți de părinții lor/o altă persoană iubită la o vârstă foarte fragedă și au fost imediat plasați într-o institiție/familie adoptivă.Pierderea copilului nu se referă neapărat la decesul părintelui, ci la separarea fizică în sine. E posibil ca părintele să fi fost prezent, dar incapabil să răspundă, de ex din cauza depresiei materne, bolilor psihice sau lipsei de afecțiune din copilăria îngrijitorului. Durata și intensitatea reacției copilului depinde, de asemenea, de contactul oferit de îngrijitori.

De obicei copiii vor trece printr-o fază de protest când sunt lăsați singuri sau nu primesc răspuns: plâng, nu se simt în largul lor și resping eforturile îngrijitorilor de a-i alina sau de a-i lua în brațe. Acesta este o reacție normală și sănătoasă: sistemul de atașament al copilului este activat de separare, cum este și normal de altfel, pentru a evita o separare viitoare.
 

Puteți urmări o demonstrație a acestei reacții în „Experimentul față impasibilă” al Dr. Ed Tronick. Mai întâi, mama este receptivă și cooperantă – apoi este rugată să devină inexpresivă. Imediat copilul încearcă să-i capteze atenția, devine disperat și, eventual, începe să plângă.
 

Vă puteți imagina cum un copil, a cărui mama e incapabilă să răspundă, experimentează senzații de stres și anxietate excesivă:

REACȚII INTENSE CAUZATE DE SEPARARE LA COPIII DE 0 – 24 LUNI:
DEVENIND RETRAȘI SAU ANXIETATE GENERALIZATĂ CAUZATĂ DE SEPARARE

Comportamentul cauzat de lipsa atenției și a îngrijirii:

Dacă, după separarea de părinți, copilul nu se atașează de altcineva sau îngrijitorii nu reacționează atunci când copilul plânge, e posibil ca acesta să se oprească din plâns și să devină, aparent, calm, indiferent și retras. Acesta este, de fapt, un semnal de alarmă: probabil că activitatea sistemului de atașament s-a oprit, dar copilul suferă în continuare. E posibil să devină mai puțin receptiv sau chiar deloc la eforturile îngrijitorilor de a-l alina. Treptat copilul poate deveni deprimat și retras, ceea ce îl va împiedica să crească și să se dezvolte normal. Aceasta reprezintă o reacție normală în cazul copiilor mici, a căror îngrijitori s-au schimbat de multe ori sau în cazul copiilor care au avut parte de puțină interacțiune de ex în spitale sau orfelinate.
 

Reacții exagerate la separare:

Dacă separarea a fost bruscă și șocantă – copilul a fost probabil luat de autorități, împreună cu poliția, în timp ce părinții plângeu și se zbăteau – copilul poate intra într-o stare generală de stres și de anxietate generate de separare. E posibil ca sistemul de atașament al copilului să fi devenit prea sensibil sau „hiperavtiv”, din cauza unuia sau mai multor șocuri trăite la o vârstă fragedă. Așadar, de fiecare dată când părăsiți încăperea sau doar vă întoarceți cu spatele, copilul se poate panica și are nevoie constantă de confirmarea faptului că veți sta acolo. Copiii care au devenit hipersensibili la separare, se agață mereu de dumneavoastră, adorm greu, și au nevoie să fie alinați pentru mult timp, chiar și după o separare de o durată scurtă sau medie. Acesta este o problemă frecventă în prima fază, după ce se află în plasament.

Întrebări pe baza cărora puteți reflecta și dialoga:

• Ați observat o frică exagerată de separare la copiii plasați în grija dumneavoastră și dacă aceștia?
• Cât a durat (a încetat sau e doar mai puțin intensă acum)?
• În ce măsură ați fost afectați în relația lor cu copilul?
• Vi s-a întâmplat să vă simțiți trist sau respins, ca îngrijitor, de anumiți copii?
• Din cauza fricii exagerate de separare a copilului, v-a fost vreodată teama să-l lăsați singur, chiar și pentru un minut sau două?
• Cum ați reacționat când copilul nu vă răspundea sau se agăța mereu de dumneavoastră, de teamă să nu plecați?